Android O – Data de lansare amânată

Android O – Data de lansare amânată? Care va fi denumirea finală?

Android O este încă învăluit de mister. Deși știm cu siguranță că va veni (și va începe cu litera O), anumite aspecte cum ar fi data de lansare și numele său complet sunt neclare. A fost anunțat oficial și știm despre noile caracteristici pe care le va oferi, dar o dată oficială de lansare nu se cunoaște.

Android O ar fi trebuit să se lanseze pentru dispozitivele Pixel pe 7 august, potrivit David Ruddock de la Android Police. Se pare că lansarea a fost amânată, conform unui tweet recent, Android O urmând să ajungă pe dispozitivele Pixel de la Google undeva pe la mijlocul lunii august. Dezvăluirea denumirii sistemului de operare ar putea avea loc pe data de 21 august, în aceeași zi cu eclipsa solară.

Daca nu ești unul dintre puținii norocoși cu Pixel sau Nexus, va trebui să aștepți puțin mai mult. De obicei, alte telefoane au nevoie de câteva luni până când noul sistem de operare va ajunge. Probabil majoritatea telefoanelor de top (Galaxy S8, Xperia XZ Premium și HTC U11) vor primi Android O până la sfârșitul anului.

Ce părere ai?

      Adaugă un comentariu

      WeezIT.ro