Jocurile clasice cu Super Mario reeditate pe noua consolă SNES Mini

Cu doar cateva săptămâni în urmă Nintendo a anunţat oficial data lansării noi sale console de jocuri clasice denumite generic  SNES MINI CLASSIC. Nouă consolă reprezintă în fapt o reeditare într-o variantă minimalistă dar modernă a unuia dintre cele mai bine vândute sisteme de jocuri video pe televizor din perioada anilor 90 şi anume Super Nintendo sau Super Famicom aşa cum era cunoscut în Japonia.

Vechea consolă îşi datorează faima în primul rând colecţiei de jocuri cu Mario si Luigi care dealungul  timpului au adunat milioane de fani pe întreg mapamondul, astfel că, franciza Super Mario ajunge să fie vârful de lance pentru compania Nintendo asigurându-i de mai bine de 30 de ani incasari de zeci milioane de dolari.

Iată că, odată cu trecerea timpului contrar aşteptarilor, mare parte din jocurile anilor precedenţi refuză sa fie dosite în sandbox, ba chiar primesc un suflu nou purtând cu stimă emblema da jocuri retro, adresându-se de această dată atât nostalgicilor cât şi noii generaţii de gameri.

Snes mini clasic vine cu 21 de titluri preinstale dintre care o parte aşa cum era de aşteptat este dedicată special titlurilor din seria de jocuri cu Mario. Consola mai dispune de 2 controllere identice ca formă şi funcţionalitate cu cele originale ale anilor 90, cablu HDMI pentru conexiunea la TV, Cablu charger USB si adaptor AC. Conform pozelor făcute publice în mediul online, noua veche consola de jocuri are dimensiuni apropiate de cele ale unui telefon astfel că poate fi ţinută cu lejeritate într-o palmă.

Data la care produsul va fi disponibil pentru comercializare a fost stabilită pentru 29 septembrie 2017, însă marii retail-eri au epuizat de mult stocurile, oferind posibilitatea achitarii în avans a consolei prin intermediul precomenzilor.  Pretul anunţat de producător este de 80 de dolari, însă în Romania singurul magazin care acceptă precomenzi şi anume Altex are afisat un pret de 449 ron.

Lista completă de jocuri disponibile pentru noul SNES include:

  • Super Mario kart
  • Super Mario RPG: Legend of the Seven Stars
  • Super Mario World
  • Super Mario World 2: Yoshi’s Island
  • Kirby Super Star
  • Kirby’s Dream Course
  • The Legend of Zelda: A Link to the Past
  • Donkey Kong Country
  • Street Fighter 2 Turbo
  • Contra 3
  • EarthBound
  • Final Fantasy III
  • F-Zero
  • Mega Man X
  • Secret of Mana
  • Star Fox
  • Star Fox 2
  • Super Castlevania IV
  • Super Ghouls’n Ghosts
  • Super Metroid
  • Super Punch-Out!!

Un aspect care trebuie menţionat îl reprezintă faptul că noul SNES nu va putea rula casete cu jocuri destinate vechii console fiind astfel limitat la cele preinstalate, însă nu trebuie să uităm că există destule minţi “luminate” care au reuşit să facă “reverse engineering” pe mai toate consolele existente astfel încât multe alte jocuri să poată rula folosind copii ale ROM-urile originale.

Ce părere ai?

      Adaugă un comentariu

      Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

      WeezIT.ro